luni, 11 ianuarie 2016

Dieta cu kiwi pentru slabire rapida

Niciun comentariu.


Fiecare persoana are gusturi diferite in ceea ce priveste fructele: unii le prefera pe cele autohtone, altii pe cele exotice, unii pe cele dulci, iar altii pe cele acrisoare.

Daca va numarati printre cei care consuma cu placere exoticul fruct numit kiwi (cunoscut si sub numele de “coacaze chinezesti” – Chinese gooseberry), atunci ramaneti alaturi de mine pentru ca va voi prezenta un regim alimentar care va ajuta sa slabiti cu usurinta cateva kilograme, intr-o perioada scurta.

De ce este kiwi un fruct atat de apreciat?


In primul rand pentru ca acest fruct exotic contine foarte multe vitamine si minerale, iar din punct de vedere caloric este sarac in calorii. Asadar, de fiecare data cand mancati kiwi veti furniza organismului numeroase substante nutritive si putine calorii, in felul acesta veti slabi cu usurinta intr-o maniera sanatoasa.

Mai bine spus, Dieta cu kiwi ne ajuta sa slabim fara sa recurgem la un regim drastic, ne ajuta sa avem suficienta energie pentru a ne desfasura activitatile cotidiene si ne ajuta sa ne recapatam increderea in propria silueta.

Ce beneficii aduce kiwi organismului?

Acest fruct este bogat in numeroase substante nutritive, dintre care putem mentiona: cel mai ridicat continut de vitamina C (mai mult decat portocalele, circa 95% din necesarul zilnic de vitamina C este continut de un fruct), vitaminele A, B2, B3, B6, E si K, calciu, fosfor, magneziu,fier, seleniu, zinc, potasiu (mai mult decat o banana), cupru, crom si acid folic, carotenoizi(de tipul: zeaxantina si luteina – reduce riscul aparitiei cancerului, cataractei si bolilor de inima), dar si fibre (mai multe decat marul).

Chiar si micutele seminte negre ale acestui fruct ofera organismului nostru vitamine, mineralesi proteine, asadar le putem consuma cu incredere.

In perioadele reci este indicat sa consumam kiwi pentru ca acesta intareste sistemul imunitar si astfel vom scapa de multe din afectiunile specifice perioadei (raceala, gripa).

Extrem de important: fiind un puternic antioxidant, consumand cu regularitate kiwi reducem riscul de cancer (in special cel de colon pentru ca se elimina toxinele de aici) si orbire, prevenim astmul si alergiile, prevenim balonarea (este important sa consumam acest fruct dupa mesele greu digerabile) si bolile de inima (prin reducerea nivelului colesterolului), incetinim procesul de imbatranire, imbunatatim procesul de digestie (prin accelerarea tranzitului intestinal si arderea grasimilor) si energizam organismul.

Este bine sa oferim copiilor acest fruct deoarece contine cupru care este esential in dezvoltarea dintilor, a oaselor, a creierului si ajuta imunitatea. Aveti insa mare grija deoarece uneori kiwi produce alergii copiilor.

Atentie: daca suferiti de insuficienta renala cronica, atunci nu este recomandat sa consumati acest fruct in cantitati mari. Mare atentie si daca sunteti alergici la acest fruct sau daca suferiti de gastrita, ulcer gastric sau duodenal, diferite afectiuni ale stomacului, ficatului sau rinichilor. Bolnavii de diabet pot consuma cu incredere acest fruct deoarece contine foarte putin zahar.

Pentru a ne face o imagine mai clara, un fruct de kiwi contine 2,1 grame fibre, 0,4 grame grasimi si doar 42 calorii.

Partea buna este ca de fiecare data cand vom consuma acest fruct ne vom simti satui in scurt timp, din acest motiv kiwi este recomandat atunci cand vrem sa slabim. Putem sa inlocuim o gustare sau desertul cu kiwi, fibrele acestuia oferindu-ne o senzatie prelungita de satietate (in comparatie cu alte deserturi dulci, de tipul prajiturilor).

Inainte de a incepe acest regim alimentar trebuie sa stiti ca urmeaza o perioada in care veti consuma foarte mult kiwi, asadar daca nu agreati gustul dulce-acrisor al fructului ar trebui sa renuntati la dieta pentru ca nu o veti putea urma pana la capat.

Din meniul zilnic veti elimina tot ce inseamna mancarea de tip fast-food si pe cea nesanatoasa, dulciurile, bauturile carbogazoase dar si pe cele alcoolice. Exercitiile fizice zilnice vor fi recomandate in perioada dietei, chiar daca intensitatea acestora nu va fi crescuta (plimbari prelungite sau jogging, plimbari cu bicicleta, lectii de dans, tot ceea ce va face placere).

Aveti foarte mare grija! Nu trebuie sa urmati Dieta cu kiwi mai mult de 2 saptamani, este suficient pentru ca in toata aceasta perioada veti slabi in jur de 4 sau 5 kilograme. De asemenea, nu urmati dieta mai des de o data la 2 luni si invatati ca dupa ce o finalizati sa mancati cu moderatie si cat mai sanatos pentru a va pastra silueta dobandita.

Principiul de baza al acestui regim alimentar este sa consumati cat mai mult kiwi, sa incercati ca mesele principale sa fie cat mai sarace in calorii si sanatoase, eventual sa inlocuiti una din mesele principale cu kiwi, gustarile sa fie de asemenea formate din acest fruct si sa beti cat mai multa apa. Incercati sa nu consumati mai mult de un pahar de suc de kiwi pe zi, neaparat facut in casa.

Exista mai multe variante ale acestei diete, nu trebuie sa urmati o anumita varianta prestabilita daca nu o considerati potrivita stilului vostru de viata. In principiu incercati sa consumati cat mai mult din acest fruct, va veti potoli setea, veti fi satui o perioada mai lunga de timp, veti ajuta corpul sa primeasca suficiente vitamine si substante nutritive, veti fi mai sanatosi si mai supli.

In randurile de mai jos va voi prezenta doua variante de meniuri predefinite pentru o zi, in felul acesta va va fi mai usor sa va alegeti alimentele pe care le veti consuma in perioada dietei.

Prima varianta

La micul dejun puteti consuma o omleta (nu prajiti in ulei), o felie de paine (de preferabil de secara), un pahar de suc natural de fructe (facut de voi) si cateva fructe de kiwi.

Gustarea poate insemna un kiwi si cateva bucati de branza degresata.

La pranz veti putea consuma 300 grame de peste slab (gatit la abur sau pe gratar), o felie de paine integrala, o salata facuta din 3 rosii si 4 kiwi.

Cina va fi compusa dintr-o portie de piept de pui (facut la gratar, fara piele), un ou fiert si o salata facuta din kiwi si alte fructe (in functie de preferintele voastre).

Varianta a doua

Micul dejun: un sandwich facut din paine integrala si branza, un ou fiert, o cana de cafea sau ceai (neindulcite) si 3 kiwi.

Gustarea: un iaurt (degresat) cu fulgi de ovaz sau cateva bucati de branza (degresata).

Pranzul: 250 grame de piept de pui sau curcan (la gratar, fara grasime), o salata de legume cu un dressing usor (ulei de masline sau lamaie) si 5 kiwi.

Cina: cateva felii de branza degresata, ceai, apa sau suc natural de fructe (facut in casa) si 3 kiwi.

Pe langa consumul acestui fruct in stare naturala, puteti sa il consumati si in: salatele de fructe, cocktail-uri, deserturi.

Exemplu de cocktail: taiati bucatele kiwi, ananas, mango si alte fructe tropicale care va plac, stoarceti portocalele si adaugati peste apa plata sau minerala si cateva cuburi de gheata, omogenizati bine.

Exemplu de desert: taiati cateva bucati de kiwi si adaugati peste acestea putina miere.

Exemplu de inghetata: adaugati in congelator cateva felii de kiwi, eventual le puteti pasa si pune intr-o forma cu un bat.

Exemplu de salata: adaugati intr-un bol spanac, branza feta, cateva felii de mar, merisoare uscate, nuci si un kiwi taiat cubulete. Puteti adauga si un dressing usor facut din lamaie sau otet.

Recomandare: consumati fructul la scurt timp dupa ce l-ati curatat, in felul acesta isi va pastra intacte proprietatile. Atunci cand taiem fructul enzimele se activeaza si fragezesc repede pulpa. Incercati sa consumati fructele coapte, daca acestea nu sunt coapte suficient puneti-le intr-o punga de hartie alaturi de banane si mere.

Pentru a slabi cat mai mult trebuie sa incercati sa consumati cat mai putine alimente sarace in calorii si cat mai multe fructe de kiwi. Daca consumati in jur de 500 calorii pe zi veti slabi pana la 500 grame, trebuie insa sa fiti atenti pentru ca in acest fel veti urma o dieta hipocalorica care nu este recomandata decat sub supraveghere medicala.

In cazul in care veti urma acest regim alimentar puteti folosi kiwi si pentru infrumusetare. Taiati cateva felii de kiwi si aplicati-le pe fata timp de 15-20 minute, in felul acesta veti avea pielea mai fina si veti preveni aparitia ridurilor. Fiind bogat in vitamina C producerea colagenului va fi stimulata, acizii exfoliaza delicat pielea, vom avea un ten hidratat si luminos.



loading...

Daca ti-a placut, imparte cu prietenii ...


Citeste mai mult ...


Niciun comentariu :


Impartaseste din experienta...