BERBEC – Eşti o tipă activă, căreia îi place să fie cea mai bună pe toate planurile – şi acasă, şi la serviciu. Chiar dacă ai un job care te solicită destul de mult, eşti o gospodină bună, care îşi face timp şi pentru curăţenie, şi pentru gătit, şi pentru alte activităţi ce ţin de casă. Tu pur şi simplu urăşti plictiseala.
TAUR – Tu ai prefera să stai tolănită pe un şezlong, la soare, tot timpul anului, dacă ar fi posibil. Chiar dacă eşti pasionată de ceea ce faci, nu prea îţi place să munceşti nici acasă, nici la serviciu. Dar, pentru că eşti conştientă că nu se poate altfel, te descurci acceptabil. Mai exersează cu gătitul!
GEMENI – Pentru că eşti o fire creativă, îţi place să-ţi redecorezi casa ori de câte ori ai ocazia, dar, între noi fie vorba, cam aici se opresc calităţile tale de gospodină. Preferi să angajezi pe cineva să facă curat şi să comanzi ori să cumperi mâncarea.
RAC – Tu eşti foarte ataşată de casa ta, iar asta te face din start o gospodină bună. Păcat că nu ai suficientă răbdare şi te plictiseşti destul de repede. Altfel, ai fi gospodina perfectă!
LEU – Eşti una dintre cele mai bune gospodine ale zodiacului, dar asta nu-i ceva surprinzător pentru tine. Eşti obişnuită să fii cea mai bună în tot ceea ce faci, aşa că treburile casnice nu sunt un obstacol în calea ta.
FECIOARA – Pe cât de inteligentă eşti, pe atât de leneşă şi nepricepută la treburile casnice! Ai încercat de vreo două-trei ori să faci câte ceva prin casă, dar pentru că nu ţi-a plăcut prea mult, ai renunţat. Tu poţi sta foarte bine chiar şi o lună întreagă fără să faci curat în casă…
BALANTA – Eşti prea nehotărâtă, chiar şi atunci când vine vorba de treburile casnice. Pe de o parte, ai vrea să faci multe, dar pe de altă parte, preferi să stai tolănită pe canapea şi să te uiţi la un serial. Mai bine stai nemâncată decât să te apuci de gătit!
SCORPION – Eşti foarte dedicată când vine vorba de activităţile gospodăreşti şi asta deoarece eşti foarte ataşată de casa ta şi de familie. Tu eşti genul de femeie care face prăjituri în fiecare duminică şi care aspiră casa de cel puţin trei ori pe săptămână.
SAGETATOR – Nu eşti o gospodină perfectă, dar măcar te străduieşti. Recunoaşte, ce faci tu se numeşte mai degrabă ordine, decât curăţenie. Dacă ai avea suficiente resurse financiare nu ai mai pune mâna pe aspirator în viaţa ta!
CAPRICORN – îţi pasă de casa ta şi faci curat ori de câte ori e nevoie, dar mai degrabă din obligaţie decât de plăcere. Chiar dacă nu prea te poţi numi gospodină, eşti pe drumul cel bun!
VARSATOR – Pentru tine treburile casnice nu există. Există, în schimb, părinţi, iubit, femeia care face curăţenie, eventuali colegi de apartament. De ce ţi-ai pierde timpul, atât de preţios, cu astfel de lucruri minore?…
PESTI – Nu te poţi numi gospodină, dar eşti o femeie căreia îi pasă de casa ei. Faci cumpărături, găteşti uneori, faci curat măcar o dată la două săptămâni. La fel ca nativele din capricorn şi tu eşti pe drumul cel bun. Dar străduieşte-te mai mult!
loading...
Niciun comentariu :
Impartaseste din experienta...