Niciun comentariu.
Una dintre cele mai mari provocări ale vieţii moderne, dependente de electricitate, este gestionarea consumului de curent dintr-o casă astfel încât factura să nu reprezinte cea mai mare povară pentru bugetul unei familii. Becuri, televizoare, calculatoare, boilere, ventilatoare şi aparate de aer condiţionat, frigidere şi congelatoare, blendere şi mixere, prăjitoare de pâine şi cuptoare electrice. Toate ne umplu prizele până când nu mai avem suficiente prize şi suntem nevoiţi să apelăm la multiplicatoare şi prelungitoare pentru a face faţă cererii de electricitate. Dar toate astea au un preţ. Mare. Să vedem cum putem să-l reducem chiar cu până la 50% prin ceea ce și cum folosim.
Becurile
Reprezintă cea mai mare problemă. Atât prin consumul mare (aproximativ 30% din valoarea facturii o reprezintă iluminatul) cât şi prin utilizarea lor defectuoasă. Principalul aspect este alegerea becurilor cu consum redus. Se știe că becurile cu incandescenţă, a căror fabricare a fost interzisă în UE, sunt mari consumatoare de electricitate comparativ cu cele flourescente. Însă adevărata revoluţie o reprezintă becurile cu tehnologie LED. Preţul de achiziţie este mare, dar investiţia se amortizează repede prin reducerea facturii de electricitate (consum de până la 75% mai mic) şi datorită duratei de viaţă mari (de 10 ori mai mare decât becurile normale).
În ceea ce priveşte folosirea lor este necesar să te obişnuieşti să stingi toate becurile când ieşi dintr-o cameră. Nu uita de cămară, debarale, baie, hol unde, de obicei, becurile rămân aprinse toată ziua. Dacă foloseşti lumini de veghe noaptea pentru tine sau pentru copii, alege tot led sau ceva pe baterii (acumulatori).
Încearcă să nu aprinzi lumina ziua când poţi profita de lumina naturală. Foloseşte perdele care să filtreze lumina nu să o oprească şi alege culori deschise pentru pereţii camerelor, culorile deschise, în special albul, ajută la reflectarea luminii.
Dacă ai o locuinţă cu mai multe camere şi/sau etaje îţi poţi instala un întrerupător master lângă uşa de la intrare. Acesta permite stingerea tuturor becurile din casă la ieşire pentru a nu pierde timp verificând dacă ai stins tot.
Aparate electrocasnice
Clasa A
Când cumperi un aparat electrocasnic, alege unul de clasă A cu consum redus de energie. Dacă ai de ales între două modele, ambele de clasă A, consultă manualul producătorului şi vezi care consumă mai puţin. Pentru frigidere deja au apărut sub-clasele A+, A++ şi A+++.
Aerul condiţionat
De obicei este cel mai mare consumator de energie aşa că trebuie folosit cu moderaţie. În perioada caniculară aeriseşte dimineaţa devreme nu mai mult de jumătate de oră pentru a nu lăsa căldura să intre în casă. Asigură-te că ferestrele şi uşile sunt bine izolate şi că nu ai jaluzele sau perdele negre sau foarte închise la culoare care atrag căldura. Foloseşte aerul condiţionat pe o temperatură ambientală între 22 şi 24 de grade Celsius nu de 16. Ideal este să nu foloseşti aerul condiţionat decât în zilele caniculare pentru că aşa vei reduce mult factura de electricitate şi îţi vei proteja şi sănătatea. Un alt factor foarte important este revizia aparatului de aer condiţionat în fiecare primăvară înainte de începerea sezonului cald pentru schimbarea filtrelor, curăţare, etc, aspect care îl ajută să funcţioneze corect.
Frigiderul şi congelatorul
Este important unde aşezi frigiderul în bucătărie: să nu fie expus razelor de soare directe, să nu fie foarte aproape de aragaz şi să aibă suficient spaţiu pentru a se ventila corect.
Un al doilea aspect important îl reprezintă garniturile care trebuie să fie etanşe. Poţi verifica uşor băgând o lanternă aprinsă în frigider şi observând dacă se vede lumină după ce închizi uşa. Menţine-le curate şi protejează-le: nu deschide uşa frigiderului după ce tocmai ai închis-o pentru că vei forţa garniturile.
Alege temperatura corectă în funcţie de ce ai în frigider. Dacă nu ai carne proaspătă, peşte sau lapte nefiert/nepasteurizat, poţi alege temperaturi între 5 şi 7 grade Celsius. Scade temperatura (între 2 şi 4 grade Celsius) doar atunci când ai produse sensibile sau mâncare gătită cu carne/peşte, etc. Pentru congelator temperatura recomandată este de -18 grade Celsius.
Organizează bine alimentele în frigider, eventual în cutii cu capace de diferite culori sau cu etichete pentru a nu ţine mult uşa deschisă când vrei să scoţi ceva.
Nu băga mâncare fierbinte în frigider pentru că va forţa frigiderul să consume mai mult pentru a o răci.
Curăţă şi dezgheaţă frigiderul şi concelatorul ori de câte ori vezi că a făcut gheaţă.
Încălzirea şi apa caldă
Cum iernile sunt grele, evită să ai încălzire electrică (radiatoare electrice, boiler electric, aer condiţionat).
Investeşte într-un cronotermostat care să îţi permită setarea centralei termice: poţi seta atât temperatura pe care o doreşti cât şi orele la care să funcţioneze. Termostatul se amplasează într-o cameră locuită, la o distanţă de aproximativ 2 metri de calorifer şi la 1,5 metri de podea, ferit de curenţi de aer. Dacă eşti plecat de acasă de dimineaţa până seara, setează termostatul pe o temperatură de 18 grade Celsius şi programează-l să ajungă la 21 de grade (sau ce temperatură îţi doreşti) la ora când termini serviciul şi ajungi acasă. La fel poţi proceda când pleci în concediu: setează o temperatură minimă (aprox 8 grade Celsius) pe perioada cât eşti plecat. Nu este recomandat să opreşti centrala pentru că apa din ţevi poate îngheţa.
De asemenea, se poate seta o temperatură uşor mai redusă pe timpul nopţii (de aproximativ 19 grade Celsius).
Setează temperatura pentru apă caldă pe modul economic dacă îţi permite centrala. Dacă nu, alege o temperatură care să îţi asigure apă caldă, nu opărită. Nu uita că temperatura corpului este de 37 de grade Celsius iar apa din robinet nu trebuie să fiarbă. Asigură-te că nu laşi robinetul pornit după ce l-ai folosit. Opreşte-l ori de câte ori faci altceva, mai ales când speli vase.
Maşina de spălat rufe şi uscătorul
Este de evitat uscătorul electric pentru că este un mare consumator de energie. Usucă rufele la soare sau pe calorifer, iar la uscător apelează doar când vremea de afară nu îţi permite să usuci rufele şi doar pentru rufe care se usucă greu (prosoape, etc). Pentru maşina de spălat, organizează rufele astfel încât maşina să fie plină. Alege programul în funcţie de tipul de rufe şi cumpără un detergent care să cureţe bine şi la temperaturi reduse. Pentru a consuma mai puţin curent este recomandat să foloseşti un program scurt cu temperatura apei de 40 de grade Celsius.
Maşina de spălat vase
Dacă ai maşină de spălat vase, foloseşte-o atunci când este plină şi pe programe fără uscare. Programele lungi şi intensive sunt potrivite pentru oale, tigăi şi tăvi, nu pentru vasele normale.
Cuptorul, microundele şi plita
Dacă ai cuptor electric, ştii deja că e un mare consumator de energie. Foloseşte-l când vrei să găteşti ceva pentru mai multe persoane sau când vrei să coci multă pâine, cozonaci, brioşe. Încearcă să nu ţii uşa cuptorului deschisă mult timp.
Nu folosi funcţia de auto-curăţare pentru că durează mult şi consumă mult curent. Poţi curăţa uşor cuptorul după fiecare folosire dacă bagi o oală cu apă cu detergent imediat după ce ai scos mâncarea, cât cuptorul este cald.
Pentru a încălzi ceva rapid, foloseşte cuptorul cu microunde care consumă mai puţin decât cel mare.
În cazul în care nu ai aragaz ci plita electrică (vitroceramică sau pe inducţie) poţi reduce consumul de energie folosind ochiul potrivit pentru oala/tigaia în care găteşti. De asemenea, nu ţine plita pornită dacă nu găteşti.
Alte sfaturi utile
Izolează termic casa
Este foarte important ca locuinţa să fie bine izolată pentru a reduce consumul de curent necesar climatizării. Reducerea poate fi de până la 50% dacă locuinţa este bine izolată termic. Alege geamuri cu sticlă ce nu permit transferul de căldură, uşi etanşe, şi izolează bine atât pe exterior cât şi în interior toate spaţiile care sunt mai expuse: mansardă, garaj, etc.
Scoate tot din priză
Nu trebuie să laşi niciun aparat în priză atunci când nu îl foloseşti. Conform Enel, consumul se reduce cu până la 10% dacă scoţi din priză tot ce nu foloseşti, mai ales noaptea: televizor, calculator, încărcător de mobil, cafetieră, microunde, etc. Ca să îţi fie mai uşor, foloseşte prelungitoare şi scoate prelungitorul din priză atunci când mergi la culcare sau pleci la serviciu.
Alege abonametul potrivit
După ce ai optimizat consumul de electricitate, păstrează facturile şi calculează consumul mediu lunar. În funcţie de consum, alege ce abonament ţi se potriveşte pentru a eficientiza tariful pe care îl plăteşti.
Informează-te
Companiile furnizoarea de energie electrică montează deja contoare inteligente în ţările membre ale UE. Aceste contoare permit citirea de la distanţă a consumului de energie dar şi folosirea anumitor tarife în funcţie de oră. De exemplu, există tarife mai mici noaptea între orele 21:00 şi 07:00.
Niciun comentariu :
Impartaseste din experienta...