joi, 19 noiembrie 2015

Cadou inedit de Craciun: Parfum solid homemade

Niciun comentariu.


Tot mai multi oameni prefera sa isi faca singuri produsele de ingrijire corporala. De la sapunuri si pana la paste de dinti si sampon, orice astfel de produs se poate face folosind ingrediente sanatoase, organice si in acelasi timp deosebit de eficiente. Un astfel de produs este parfumul solid.

Iata o reteta simpla si eficace ce se poate transforma intr-un cadou minunat de sarbatori pentru cei dragi.

Ai nevoie de:
-Ceara de albine
-Ulei de migdale dulce (sau orice alt ulei de baza, de jojoba, de masline, de samburi de strugure etc)
-Uleiuri aromatice dupa preferinte (poate fi ulei de santal, vanilie, lavanda sau macese)
-Recipiente pentru parfum (medalioanele sau cutiutele metalice )

Este un cadou atat de usor de facut, incat poti face mai multe arome pentru persoane diferite.

Primul lucru pe care trebuie sa-l faci este sa te decizi cat de mult parfum solid vrei sa faci. Iata o regula de baza: trebuie sa folosesti in mod egal ceara si uleiul de baza. Prima data poti folosit 2 linguri de ceara si 2 linguri de ulei de migdale. Daca ti se pare ca amestecul de ulei si ceara este prea gros atunci cand il topesti, mai poti adauga pe parcurs.parfum

Inainte de a pune amestecul de ceara/ulei la topit, incearca uleiurile aromatice intr-un recipient separat. Este important sa concepi un miros care-ti placa inainte de a-l amesteca cu ceara. Poti folosi cam 15-20 de picaturi de uleiuri aromatice la 1 lingura de ceara. Poti adauga mai mult sau mai putin, in functie de cat de intens iti doresti parfumul.

Tot acum ar fi bine sa deschizi si sa pregatesti recipientele si sa le pui pe o suprafata unde poti turna in ele parfumul. Nu poti face asta cand ai un castron cu lichid fierbinte in maini!

Foloseste o oala speciala pentru bain-marie. Nu se recomanda topirea cerii in microunde, asa ca, daca nu aveti o oala speciala pentru bain-marie, se poate folosi metoda clasica de bain-marie, cu o cratita mai mare cu apa si una mai mica care se plaseaza in oala mai mare. Amesteca ceara pentru a o ajuta sa se topeasca. Adauga uleiul aromat in amestec cand ceara este complet topita.

Cand totul este topit si amestecat, poti turna compozitia in recipientele pregatite. Daca incepe sa se intareasca inainte sa golesti oala, o poti pune inapoi pe foc pentru a se topi din nou. Amestecul se lasa sa se intareasca cateva ore, si gata!

Poti incerca arome diferite pentru persoanele dragi din viata ta!


Sursa:http://viataverdeviu.ro/cum-sa-ti-faci-singur-parfum-solid/



loading...

Daca ti-a placut, imparte cu prietenii ...


Citeste mai mult ...


Niciun comentariu :


Impartaseste din experienta...