Niciun comentariu.
Se stie ca toti adolescentii au momente de deprimare si ca echilibrul lor emotional este fragil din cauza transformarilor majore prin care trec in aceasta perioada. Dintr-un copil vesel si vorbaret se transforma intr-un adolescent ganditor, apatic, care nu mai comunica decat strictul necesar si care se inchide in camera lui. Doar ca parintii, ingrijorati de starile copiilor lor, nu stiu daca ceea ce vad la ei face parte din criza obisnuita a adolescentei sau daca este vorba de depresie. In acest sens, specialistii subliniaza si atrag atentia asupra amplorii si profunzimii transformarilor survenite si spun ca nu exista adolescent care sa nu treaca printr-o depresie specifica acestei varste, pentru ca adolescenta este o etapa marcata de pierderi sau de separari afective firesti. Aceasta ar putea fi numita criza fireasca a adolescentei.
De obicei, parintii, la auzul ideii de pierdere si de separare care intervine in viata unui copil, se opun, neintelegand-o, si fiindu-le teama ca vor fi acuzati de ceva anume. Ei, bine, nu este nimeni vinovat de aceste trairi. Insasi adolescenta aduce cu ea nevoia de separare si implica o serie de pierderi in viata unui copil. Copiii simt nevoia sa se desprinda, sa se separe de parinti ca sa creasca, si chiar daca sunt opriti, evolutia este oricum in acest sens si va trebui acceptata si incurajata de catre parinti. Tinerii suporta o serie de pierderi atat pe plan fizic (sa nu uitam ca ei isi “pierd” chiar corpul de copil), cat si pe plan emotional (pierderea copilariei, pierderea vechilor prieteni odata cu inceperea liceului etc). In mod normal, cand adolescentii nu au o structura emotionala mai slaba, mostenita sau dobandita, si cand se simt in siguranta in familie si pe deplin acceptati si iubiti, trec firesc peste aceasta perioada dificila.
Sunt situatii, totusi, cand tabloul general al crizei este mult accentuat si atunci adolescentii chiar au nevoie de un ajutor psihologic. Parintii trebuie sa fie atenti la aceste comportamente extremizate, pe care le pot lua ca semne de alarma.
Scaderea sau lipsa puterii de concentrare – adolescentul nu se poate concentra deloc asupra a ceea ce are de facut, nu reuseste sa termine nimic, viseaza tot timpul cu ochii deschisi si tinde sa se refugiaze in fantezie, nemaifiind prezent si implicat in realitatea inconjuratoare. Sta in camera si viseaza si interactioneaza mult mai putin cu cei din jur.
Scaderea sau lipsa apetitului de viata – nu mai simte nicio bucurie pentru ceea ce traieste sau este in viata lui, totul pare fara sens, viata lui este doar anosta, plictisitoare si incepe sa cocheteze cu idei sumbre. Nu mai zambeste, nu mai rade, si are tot timpul o expresie de maxima tristete pe chip.
Scaderea sau lipsa energiei vitale – se simte din ce in ce mai epuizat, vlaguit de energie, ar dormi toata ziua, iar noaptea nu poate sa doarma, nu este in stare sa se implice in nicio activitate, chiar si placuta sau impreuna cu prietenii lui.
Prezenta unui comportament inadecvat sau extremizat – adolescentul are o serie de iesiri puternice si nejustificate de furie, urmate deseori de crize de plans, este foarte agresiv verbal si uneori chiar violent fizic, sau, dimpotriva, are un comportament regresiv, cum ar fi udatul patului, vorbitul ca un copil mic sau plansul la cea mica critica sau refuz.
Tendinta de izolare puternica – cand adolescentul practic nu mai comunica sau nu mai vrea sa aiba de-a face cu ceilalti, nici macar cu prietenii lui si tinde sa se izoleze total.
Chiar daca contemplarea unui astfel de scenariu este descurajanta, parintii trebuie sa tina minte ca niciodata nu e prea tarziu, si ca, chiar daca nu arata ca si cand ar fi asa, adolescentul depinde 100% de ajutorul lor in trecerea acestei perioade. Si inca ceva – nu mai e momentul pedepsei, al monologului parental de dojana, este momentul intelegerii, al comunicarii, al impartasirii profunde.
Niciun comentariu :
Impartaseste din experienta...