De ce mint copiii?

Niciun comentariu.

Se spune ca onestitatea, ca de altfel si lipsa de onestitate, se invata acasa. Se stie ca toti mintim si ca desi consideram ca este bine sa spunem adevarul, totusi in anumite circumstante nu o facem. Psihologii au demonstrat ca la 4-5 ani, deci de la varste mici, copiii mint fara sa ii fi invatat cineva sa minta. In majoritatea cazurilor minciunile copiilor mici se datoreaza, spun psihologii, faptului ca la aceste varste distinctia intre realitate si imaginar sau fantezie este fluida. Pe masura ce cresc, copiii inteleg diferenta intre adevar si minciuna si mint din diferite motive. Care ar fi aceste motive sau de ce recurg ei la minciuna?

Pe locul intai este frica si, evident, experienta lor de viata care le-a aratat ca reactia parintilor sau a altei persoane adulte fata de comportamentul lor va fi negativa. Ca ceea ce ei au facut nu este acceptabil si nu vor sa fie pedepsiti. Este aici vorba despre nepotrivirea intre dorintele si actiunile copiilor, indiferent de varsta lor, si asteptarile parintilor. Frica de a marturisi o nota proasta luata, nerecunoasterea unei fapte – “nu eu am facut asta, e vina altuia” – inseamna negarea responsabilitatii pentru actiunile lor.

Se intampla adesea sa fie luata drept cauza responsabilitatea altuia sau chiar contextul. In acest caz este important sa ne punem problema, ca adulti, nu de ce mint, ci mai degraba ce mint sau cum formuleaza ei justificarea unei actiuni. De ce? Pentru ca a corecta ceva inseamna a vedea cauza si daca un copil indica drept cauza alta persoana sau contextul – profesorul a fost nedrept, nu am avut timp suficient, etc. – , atunci el nu va invata sa se responsabilizeze si, ca atare, nu va progresa.

Pe locul doi este imaginea de sine, deci identitatea lor. Nevoia de a avea o imagine de sine pozitiva, conforma normelor de grup, ale prietenilor, este o nevoie emotionala care ii face pe adolescenti sa minta. Numim acest comportament infatuare si asumare a unor performante nereale, care au succes mai ales cand sunt incontrolabile. Cate fete a cucerit un adolescent sau cat a baut la o petrecere, ce grozavii a facut si cate altele nu inseamna decat ca el are nevoie de a fi admirat, invidiat. In general, teribilismul adolescentilor duce la comportamente de risc, cum este de pilda vitezomania. Nimeni nu se da maret cat este singur, doar pentru sine. Grupul, adesea, faciliteaza un tip de competitie, in care tendinta catre exagerare favorizeaza imaginea de sine si imaginea pe care ceilalti o au despre o persoana. Acest adevar este privit cu intelegere, chiar cu umor, asa cum se intampla cu minciunile pescarilor care se lauda cu marimea pestilor pescuiti. Pe buna dreptate, o imagine de sine joasa poate determina o persoana sa minta mereu pentru a fi mai important in fata altora. La fel se poate intampla si cu cei complexati. De aceea, a vedea in ce situatii mint adolescentii este important pentru parinti pentru ca la aceasta varsta se construieste mai solid identitatea lor.

Pe locul trei este folosirea minciunii pentru a nu rani, jigni, leza pe cineva. Aici trebuie sa vorbim despre minciunile albe sau minciunile inocente care, dupa psihologi, favorizeaza relatii amiabile, o atmosfera mai placuta, si care mentin o viata interpersonala pozitiva. Minciunile albe se invata, ele devenind strategii sociale eficiente in relatiile interpersonale. Minciuni albe sunt complimentele, multumirile si exprimarea bucuriei pentru cadouri care nu ne prea plac. Ele sunt minciuni minore, banale, sinonime cu politetea, considerate bine intentionate.

Adolescentii deja inteleg rostul unor minciuni apreciate ca necesare in coregrafia sociala cotidiana. De aceea, adultii se amuza de reactiile copiilor mici care isi exprima onestitatea pura, nestiind inca cand se minte din ratiuni pe care odata ce cresc le vor invata. Emisiunea de televiziune Copiii spun lucruri traznite se baza exact pe specularea onestitatii rezultate din candoarea copiilor mici.

Un aspect important al minciunii este caracterul patologic, minciuna compulsiva, a carei cauza este dificil de identificat. Expresia „minte cum respira” se refera la aceasta situatie in care cineva minte repetitiv si pe care psihologii o asociaza cu infantilismul moral. Cu alte cuvinte, un individ poate fi un mincinos cronic. A gasi explicatii acestui comportament, numit de psihologi sindromul Pinnochio este un lucru dificil chiar si pentru psihologi. El antreneaza atat o viziune personalista – care tine de dezvoltarea structurii psihologice a individului, deci o individuatie imatura – cat si o viziune sociala: de ce livreaza mincinosii cronici o alta persoana decat ceea ce sunt ei. Se spune ca este preferabil sa fii urat pentru ceea ce esti decat sa fii admirat pentru ceea ce nu esti. Aceasta problema pune in centrul explicatiilor cauza imposturii.

Uneori parintii nu iau in serios, asa cum am spus, in ce situatii mint copiii si cum va evolua acest tip de comportament in viitorul copilului.

Am cunoscut un caz bizar pe care nu-l pot uita. Nici nu stiu cum a evoluat moral acest copil. Era un baietel. Se afla intr-o tabara de schi cu copii intre 5-7 ani. El, cred, ca avea cinci ani. Stand cazati intr-o cabana mica cu oarecare disconfort – nu aveau apa din cand in cand -, conducatorul taberei le-a cerut ca fiecare copil sa mearga la un izvor din apropiere, toti in grup, si sa aduca apa in niste bidoane de trei litri. Copiii au inteles si cred ca le-a si placut faptul ca li s-a dat importanta. Baietelul de care am spus venea cu bidonul mimand perfect efortul de a-l cara. De fapt, era un bidon gol. A fost prins ca mintea. De ce mintea? E greu de spus si si mai greu de spus este cum de a gasit acesta solutie pentru a scapa de efort. Era un mic impostor.

Oare adultii infatuati, impostori, provin din acest fel de copii? Oare sa fie doar complexele fizice si/sau sociale cele care ne imping catre minciuna?

Minciuna nu este o problema morala la copiii mici. Doar am spus ca ei nu au maturitatea de a distinge intre realitate si fantezie. A minti cand esti mic, spun psihologii, este o problema de rezolvat. Dimensiunea morala, discernamantul, apar mai tarziu si acest lucru ne face sa nu luam in serios minciunile copiilor. Dar, trebuie sa ne gandim cum va evolua in termeni de moralitate un copil.

Sursa