Dacă simţi dureri dentare ascuţite ori de câte ori doreşti să savurezi o îngheţată sau o limonadă cu gheaţă, probabil suferi de sensibilitate dentară .
Stratul interior al dintelui poartă numele de dentină şi comunică cu pulpa dentară prin microtuburi dentinare. Sensibilitatea dinţilor creşte atunci când aceste microtuburi sunt expuse la căldură,răceală, acru, dulce sau chiar la atingere, precum şi atunci când se produce expunerea dentinară prin recesiunea gingiilor.
Anumite condiţii – gingii retractate, periaj excesiv, alimentaţie bogată în alimente acide - pot conduce la expunerea rădacinii dentare şi la apariţia durerilor.
PERIAJUL EXCESIV – o problema frecventă! – poate cauza lezarea şi erodarea gingiei, lăsând rădăcinile dezgolite şi vulnerabile faţă de alimentele cu care vin în contact.
Băuturile preferate afectează, de asemenea, sănătatea dentară. Toate lichidele cu un grad mare de aciditate – SUCURI, CAFEA, CEAI, VIN, BĂUTURI ENERGIZANTE – agravează eroziunile şi disconfortul.
Rădăcina dentară poate fi afectată şi de SUBSTANŢELE DE ALBIRE – pastă de dinţi cu bicarbonat de sodiu sau peroxizi . Acestea conţin ingrediente puternice pentru îndepărtarea petelor care, din nefericire, pot subţia şi stratul extern al rădăcinii.
Dacă durerile sunt foarte puternice, adresează-te dentistului. Există tratamente locale ce pot ameliora neplacerile (temporar, din păcate).
10.03.2016
loading...
Niciun comentariu :
Impartaseste din experienta...